Thoughts about Nothing

Am scapat din miini cel mai frumos colt al lumii care mi-a zimbit pentru prima oara, spargindu-se in mii de firisoare argintii . Acum incerc sa le unesc si ma doare tot corpul de atita truda ce-mi aduce fericirea .
Cit de bine e sa fii fericit, dar universul incearca noi schimbari, rotindu-se in nestirea infinitului ... Si eu incerc numai suferinta , asteptare , dor ... Timpul trece si eu ramin , cautind aceeasi suferinta.

De ma gindesc un pic mai bine, imi dau seama ca nu sunt decit un firicel de colb straveziu, orbit de sentimente ce bintuie strazile si caile ascunse ale fiintei fara un scop anume . Da ! Asta sunt eu . O particula infinita din maretul univers ce alearga aiurea , cade , se ridica , vuieste mai tare ca vintul ... cauta . Ce cauta ? Ce caut eu ?

Dupa atita drum parcurs ma opresc o clipa . Unde ma aflu ? O voce calda , dar trista imi sopteste :
,, Esti tu . ”

Mai fac doi pasi in cautarea unui licar de lumina , dar nimic . E bezna totala , un intuneric sumbru si rece . Ametita de negura, cad . Simt cum cioburi de gheata imi sfirteca tot corpul , cum singele cald imi izvoraste din vene . Ce sa fie ? N-am de unde sa stiu . E negru peste tot . Ce culoare infricosatoare !
Incep sa cada incetisor picaturi grele de apa ... Nu stiu de unde , dar parca m-am trezit la realitate . Imi dezmiarda chipul , imi mingie obrajii cu o vraja ascunsa , parca le-ar fi mila de mine . Sa fie ploaie ? Dar de ce e asa rece si de ce picaturile de ploaie ma ranesc ?

Sunt dezorientata . Nu mai pricep nimic . Mi s-a soptit ca am patruns in adincul sufletului meu ... dar de ce arata atit de jalnic ? In asemenea hal a ajuns inima mea ? Incep sa pipai prin ceata deasa si ma ciocnesc de colturi de stinca . Bratele imaginare ma trag spre ele , ma plesnesc peste ochi cu o cruzime nebuna , glasuri innnabusite ma striga , ma cheama la ele , dar eu continuu sa fug cu fata acoperita de miinile vatamate , alerg si nu stiu unde ; vreau doar sa ma trezesc din acest cosmar ...

Simt uneori ca lumea e atit de grea , incit ma copleseste cu apasarea ei . As vrea sa gasesc ceva de care sa ma agat pentru a ma indrepta , dar nu exista nimic care sa ma ajute . Tacerile mele sunt ca o razbunare . Imi pare ca cerul e atit de aproape , ca nu e nevoie decit sa ma ridic in virfuri ca sa-l ating . Am impresia ca in jurul meu e o ceata ce ma impiedica sa inaintez si imi scurteaza privirea . Totul mi se pare palid si fara rost , imi amintesc ca prin negura cum arata soarele , ce culoare are cerul , cum e iarba si vintul , am uitat cum sunt cele ce ma definesc !

Frig de iarna

Voua va place iarna? Mie nu. Iarna imi da un sentiment de singuratate. Iar eu cel mai mult ma tem de ea. Dar totusi, anume iarna se implinesc toate visele din noi. Craciunul e un farmec aparte. E clipa cind sufletul vibreaza cu sperante si cu vise dulci. Toti cinta si colinda de bine si de noroc. Te plimbi prin magazine si la un moment dat vezi un Mos Craciun dragut si hazliu sau o sanie cu reni sau ceva legat de Craciun si te gandesti ce bun ar fi pentru un cadou.

Ce nostim e omul de zapada din gradina copilariei mele. Inca si acum imi amintesc de acele clipe. Stiam ca risc sa racesc, dar ochii negri de carbune si nasul de morcov, ne veselea mult. Eram cei mai fericiti copii din lume. Doamne, cit farmec si feerie. As vrea sa ma intorc in iarna cind eram copil. De ce nu mi-ar placea acest anotimp? Sigur imi place, si mai mult decit atit, iubesc acest anotimp cu crengute la ferestre, cu miros de brad si cozonac, cu asteptari de surprize, cu clinchete de clopotei, cu sanius si cu copii cu roseatza la obraji. Atit de multe. Atit de dragi. Atit de scumpe.

E Luna Lui Decembrie. E Luna Surprizelor. O iarna Fericita La Toata Lumea Doresc.